Freud si homeopatia

Paragraful 211 din Organonul lui Hahnemann stipuleaza ca la fiecare pacient trebuie luate in considerare starea lui mentala, ce este determinanta atat pentru alegerea remediului cat si pentru a obtine o veritabila vindecare homeopatica. Incepand cu Hahnemann si pana azi homeopati de pe toate continentele se intrec a gasi metode de percepere si analiza din ce in ce mai rafinate, gratie carora avem minunate tablouri de remedii, esente, nucleu al remediului, spiritul, trauma centrala sau masca remediului – unii homeopati ajungand sa prescrie exclusiv pe seama starii mintale. Tentatia este mare, pentru ca psihicul unei fiinte umane este ceea ce o face unica si partea ei cea mai complexa si fascinanta. Medicul homeopat care sondeaza constientul si subconstientul pacientului, lumea lui afectiva, devine un adevarat psihanalist. Arta homeopatiei ar fi fost mult mai saraca daca la inceput de secol XX nu ar fi existat un mare om, stralucit medic, eminenta personalitate a psihiatriei moderne: Dr. Sigmund Freud (1856 – 1939).

1. OMUL SI OPERA

Citind viata lui Freud scrisa de Irving Stone “Turnul nebunilor si Paria”nu poti sa nu te intrebi daca Freud a avut cunostinta de homeopatie, iar daca nu, cu atat mai mult observatiile si convingerile sale legate de boala si etiologia ei, de procesul de vindecare, subliniaza ca principiile homeopatiei sunt universale. El si-a insusit din primii ani de studii medicale convingerea ca “cel mai mare for medical este Natura. Ea detine secretele tuturor tratamentelor. Sarcina noastra este sa descoperim aceste secrete. De indata ce le vom descoperi, vom putea sa actionam. Dar daca vom nesocoti legile naturii, o sa daunam panientului”.

Prof. Nothnagel – mare neurofiziolog – i-a spus lui Freud: “Singurul pacat de neiertat in medicina este lipsa acestui sentiment al datoriei care cere ca pacientul sa se bucure de intreaga voastra atentie si de spiritul vostru de observatie”. In fata unei paciente cu gusa toxica ia urmatoarea atitudine: “Acest gen de gusa toxica provoaca rare ori moartea, insa slabeste inima. Inima este deja suprasolicitata cu 120 -140 batai pe minut, ceea ce inseamna dublu fata de normal. Nu stiu de ce are gusa acest efect asupra inimii. Trebuie sa-i interzicem cafeaua, ceaiul si orice alt extitant. Dati-i tinctura de Aconit – este o otrava, insa poate fi administrata in doze mici. Nu putem decat sa speram ca boala va ceda”.

Freud a subliniat ca lucrurile nu trebuie sa fie privite simplist, in spatele unor boli se ascund altele si nu este exclus sa mai existe si un al treilea rand de afectiuni (teoria straturilor in homeopatie).

Freud si-a legat numele si de studierea efectului fiziologic si importanta cocainei, sesizand printre primii simptomele legate de simptomatologia acesteia. In mod experimental, in timpul manevrelor de toamna, la sase soldati li s-a administrat cocaina. La publicarea rezultatelor Freud a fost frapat de urmatoarele efecte: “Suprimarea senzatiei de foame...cresterea capacitatii de efort... revigorarea capacitatilor mintale”. Dr. Ashenbrandt, autorul experimentului, citeaza un caz “in a doua zi de mers era foarte cald si soldatul T. a lesinat de oboseala. I-am dat o lingura de apa cu 20 picaturi de Cocaina muriaticum (0,5/10). Cinci minute mai tarziu T. s-a ridicat singur in picioare, a continuat marsul inca cativa kilometri si, desi ducea o ranita grea si soarele era fierbinte, a ajuns fara probleme la destinatie”.                    Dr. Freud a studiat cu atentie toate cazurile, punandu-si intrebari cheie si cautand raspunsurile. Curios, a cautat in literatura si a studiat tot ce priveste Erythroxylon coca. A studiat inclusiv publicatiile din Lima – Peru, care povesteau ca Indienii foloseau coca ca stimulent: “folosind coca, indienii pot sa mearga pe jos sute de ore si sa alerge mai repede decat caii, fara sa dea semne de oboseala”. Existau rapoarte care atrageau atentia asupra faptului ca, in cantitati prea mari cocaina poate produce deranjamente stomacale, stari depresive si apatie. Ce l-a atras pe Freud a fost ca inca din 1787 se cunostea efectul benefic al cocainei la pacientii cu afectiuni psihice. Freud a inceput astfel sa se intrebe daca aceasta substanta nu ar putea umple golul din dulapul cu medicamente pentru psihiatrie. A incercat astfel sa trateze izopatic cu dilutii de cocaina un pacient dependent de morfina. In farmacii medicamentul era foarte scump. Daca dorea sa-l testeze, trebuia sa fie si pacientul si persoana care sa finanteze experimentul. A comandat mostre la firma Merck din Darmstadt. Banii primiti pentru meditarea a doi studenti abia ii ajungeau sa acopere costurile. El face astfel urmatorul test: “Dizolva 0,05g de cocaina muriatica in apa, obtinand o solutie de 1% si o bau. Se intinse apoi pe pat si astepta sa vada ce se intampla. Peste cateva momente avu o senzatie de exaltare, de bucurie, de usurare. Se ridica in picioare si se duse la birou. Simtea o usoara mancarime pe buze si in cerul gurii, urmata de o senzatie de caldura. Bau un pahar cu apa rece, pe care o simtea calda pe buze, dar rece pe gat”. El considera ca starea sufleteasca produsa de coca in asemenea doze se datoreaza nu atat stimularii directe cat disparitiei acelor elemente din starea generala care provoaca depresia. Pe baza studiilor sale, chirurgii, dintre care primul, oftalmologul Koller, au folosit cocaina ca anesteziac local. Din pacate, dorinta de a-si intretine la cote maxime capacitatea de munca, il face pe Freud sa devina el insusi consumator de doze mici de cocaina.

Gratie muncii si talentului sau, Freud reuseste sa obtina o bursa de studii la Spitalul Salpetriere din Paris, la clinica marelui Charcot – peronalitate medicala a epocii. Chiar si in preajma maestrului, Freud nu isi pierde personalitatea, ramanand fidel lui insusi. “De ce trebuie sa privim numai ceea ce am fost invatati sa vedem?In felul acesta stiinta medicala ingheata, avem datoria sa privim, sa gandim si sa meditam”.

Freud traduce in limba germana lucrarile despre isterie si tratamentul prin hipnoza. El devine astfel o personalitate in lumea universitara vieneza si totusi duce o existenta modesta.

A observat ca in timpul vindecarii prin hipnoza pacientii parcurgeau in ordine inversa etapele bolii si aplica acest lucru in practica. Vedem astfel ca legea lui Hering nu este apanajul homeopatiei ci este o lege naturala atunci cand avem de a face cu o vindecare reala, corecta. Este in acelasi timp un argument obiectiv ca homeopatia este o metoda terapeutica ce vindeca in armonie cu legile naturii.

Practica pasionata, mintea lui mereu vie, care isi punea mereu intrebari il duc in aceasta perioada sa puna bazele teoriilor despre subconstient, constient si preconstient. A inteles ca o nevroza il poate face pe om sa orbeasca, sa surzeasca, sa paralizeze. Isi da seama de importanta traumelor afective ca etiologie pentru cele mai multe afectiuni, inclusiv cele cu caracter organic.

Vindecarile lui au devenit din ce in ce mai multe si mai celebre. Freud este cel care a fundamentat teoria homeostazei psihice si a incetatenit notiuni ca: abreactie – aducerea in constient si la expresie materiala a trairilor refulate, catharsis – psohoterapie care aduce evenimentele traumatizante in planul constiintei, libido – energia care potenteaza manifestarea instincetelor. Etiologia sexuala a nevrozelor fusese tabu in Viena acelor vremuri, desi multi doctori stiau de importanta ei. La succesul lui contribuia si intimitatea desavarsita a cabinetului de consultatii, unde nu se vedea nici asistenta, nici servitoarea, nemaivorbind de alti pacienti.

Austeritatea aproape monahala a cabinetului ii elibera pe pacienti de temeri. Freud avea temperamenul ideal pentru asemenea confesiuni intime: “era grav, sobru, preocupat, imperonal, un om linistit, burghez, moral pana in varful unghiilor, discret, capabil sa discute cele mai delicate dezvaluiri cu detasarea omului de stiinta” ( nu sunt acestea si calitatile necesare pentru a fi un bun homeopat?).

Primele lui lucrari sunt primite cu rezerva, subconstientul, etiologia sexuala a isteriei si a nevrozei, “nimeni nu le vrea, pentru ca nimeni nu este pregatit pentru ele”. Descopera si exploateaza metodic lumea viselor, ca oglinda a subconstientului. Analiza viselor a fost o parte importanta a muncii sale si prima treapta spre taramul psihanalizei al carei parinte este. Primul care a fost supus analizei a fost el insusi, care a incercat un puternic sentiment de vinovatie la moartea tatalui sau; analiza care l-a condus la confirmarea ipotezei Complexului lui OEDIP. “Analiza viselor”a cunoscut un esec total, pentru ca, asa cum a fost avertizat, mergea prea repede si prea departe pentru timpul sau.

Izaolat de lumea medicala, isi constitue propria Societate de psihiatrie alcatuita din cei care au imbratisat teoriile lui, fara sa aiba intentia de a face prozelitism. Dintre acestia s-au remarcat dr. Alfred Adler si , cel mai renumit, dr. Carl Gustav Jung. Despre acesta din urma Freud isi spune din prima clipa: “este genul de varf de munte care depaseste prin matretia sa tot ce se afla in jurul lui”. Jung i-a fost lui Freud ca un fiu si totodata fiu ratacitor. Cand Jung demonstreaza ca nu toate nevrozele au origine sexuala, Freud nu este capabil de a accepta nicio modificare a teoriei sale, sustinand ca ea trebuie transformata intr-o dogma. Teoriile sale devin rigide, el inflexibil si le apara cu religiozitate si fanatism. Nu va muri insa pana nu isi va vedea recunoscuta opera. Oficial, acest lucru se produce nu in batrana Europa, ci in Lumea Noua, unde a fost chemat pentru numeroase prelegeri ca profesor consultant. Dar cine poate fi profet in tara lui?

Nici cancerul bucal oparat ce-i pricinuia inimaginabile chinuri, nu l-au facut sa-si intrerupa contactul cu pacientii. Si-a lasat mustata sa creasca pentru a masca cicatricele. Deoarece postoperator prezenta o hipoacuzie stanga severa, a inversat positia pacientului pe patul de psihanaliza, el asezanadu-se la capul sau. Statea ore in sir la un consult, desi proteza de palat ii provoca dureri cumplite. Continua sa scrie in fiecare noapte. Nici boala, nici apropierea mortii, nici cel de-al doilea razboi mondial nu l-au putut dobori. La cea de-a 80-a aniversare, cand era deja un monument in viata, i-a fost recunoscuta oficial contributia pe care a avut-o la imbogatirea cunoasterii umane.

2. FREUD: ILUSTRAREA SI VALORIFICAREA SICOZEI

Cu ce altceva poate fi asemanat Freud decat cu ARBORELE VIETII SI AL MORTII – Thuja Occidentalis. Thuja este un arbore solitar ce poate fi impunator, maiestuos ( in gradinile de lux) si tragic in acelasi timp, un paria (arborele din cimitire). De acest lucru se leaga o prima tema a remediului: CIMUNICAREA. In spatele comunicarii stiintifice profesionale, comunicarea lui Freud este greoaie, el cauta frecvent momente de solitudine, de izolare. Chiar in timpul consultatiei el se aseaza in spatele pacientului.

• Mind, talk indisposed to
• Mind, taciturn
• Mind, company, avresion to
• Mind, company, aversion the sight of people
• Mind, company, aversion to the presence of strangers.

Thuja, ca planta, nu prezinta adaptare la mediul in care traieste. Are aceleasi caracteristici si pe teren solid si mlastinos. La pacient TEMA corespondenta este RIGIDITATEA. Freud ii spune lui Jung:

“Dragul meu, promite-mi sa nu renunti niciodata la teoria sexuala. Este lucrul esential. Vedeti trebuie sa facem din ea o dogma, un baston de neclintit”.

Adler ii spune cu repros lui Freud: “v-ati inghetat propria revolutie”.

• Mind, rigidity
• Mind, dogmatic
• Mind, fanatism
• Mind, ritualistic
• Mind, monomanie
• Mind, fixed ideas, persistent thoughts

Dezvoltarea plantei Thuja, morfologia ei, a frunzelor in special, respecta reguli stricte fiind regulat orientate intre ele si fata de varf. Acestui pacient ii corespunde tema: CONFORMITATE SI ORDINE. Freud a fost extrem de scrupulos, ordonat, pedant.

• Mind, fastidiousness
• Mind, conscietious about trifles
• Mind, anxiety of conscience
• Mind, perfectionist

Planta are un mod particular de crestere, la fiecare capat al frunzelor producandu-se o proliferare a plantei. TEMA: PROLIFERAREA. Freud, dupa o munca prolifica isi datoreaza sfarsitul unui cancer bucal, o tumora proliferanta (growth).

• Mind, industrious
• Mouth, cancer (Thuja gr. II)

In final, planta pentru a curma imobilitatea si rigiditatea moare. TEMA: MOARTEA. O moarte ce survine dupa un triumf al vietii. Lui Freud i-a fost intotdeauna frica de moarte, o perioada a fost chiar obsedat de ea si incearca sa-si afle data mortii prin calcule si superstitii.

• Mind, anxiety about death
• Mind, superstitious

Cu niciun alt remediu nu imparte Thuja nucleul:

• FANATISM
• RELIGIOZITATE FATA DE IDEI
• CANCER AL GURII

elemente definitorii ale patografiei lui Freud.

Intotdeauna patografia unei personalitati se preteaza la subiectivism. In Ëuropean Jurnal of Cassical Homeopathy”din primavara lui 1995, Dr. Vangelis Zafiroiu il considera pe Freud un caz tipic de Arsenicum album. Intr-adevar daca ne limitam sa analizam doar simptomele:

• Looked at, can not bear to be
• Anxiety
• Restlesness
• Concept of death

Ars. Alb imparte aceste simptome cu Thuja. Dar Thuja are specifica rigiditatea si religiozitatea duse pana la fanatism, trasatura marcanta ce nu poate fi ignorata. Toti homeopatii recunosc ca pacientului Thuja i se dau frecvent remedii ca: Lyc., Sepia, Ignatia, Ars. Alb, Carcinosinum, Nux vom., pentru ca in final doar Thuja sa fie cea care va produce raspunsul profund si de durata.

Thuja este un mare remediu este remediu rege pentru sicoza, aceasta miasma atat de importanta, atat de stanjenitoare pentru pacient si uneori dificil de controlat pentru homeopat. Si pentru Thuja avem portrete, teme, esente de remediu, adica cu alte cuvinte, clisee. Printre acestea, in “Esenta Materia Medica”de G Vithoulkas, gasim:

“La Thuja ai sentimentul ca ceea ce ascunde este urat, neplacut de dezvaluit, atat pentru pacient cat si pentru homeopat. Descrierea cea mai apropiata de adevar pe care o putem face Thujei este data de cuvintele URATENIE SI MINCIUNA. Pacientul Thuja este ticalos si manipulativ.”

Cred ca acest minunat remediu – THUJA OCCIDENTALIS – care ne-a oferit fiecaruia bucurii deosebite, care in practiva este de multe ori ultimul navod cu care tragem pacientul inapoi la viata dintr-o mare a disperarii, merita privit cu mai multa consideratie si mai putine prejudecati. Astfel de consideratii rigide despre orice remediu trebuie aruncate la cos, daca nu vrem ca insasi homeopatia sa devina “uratenie si minciuna”.